Leonidas Anastasopoulos spune că este atras de tot ceea ce înseamnă tehnologie şi inovaţie, parametri după care se ghidează în toţi paşii făcuţi ca antreprenor. Primul pas făcut în acest sens pe piaţa locală se leagă de compania de dezvoltare imobiliară Alesonor, prin care a coordonat dezvoltarea primului grup de locuinţe pasive de pe piaţa locală, Amber Gardens, cu un capital investiţional de 45 de milioane de euro. Următorul a fost crearea grupului de soluţii telecom Cosmos Group, cu venituri de 23 de milioane de euro anul trecut. Ce urmează?

A dezvoltat primul proiect rezidenţial cu locuinţe verzi de lux din România, iar acum conduce un grup de soluţii telecom cu venituri de 23 de milioane de euro
A dezvoltat primul proiect rezidenţial cu locuinţe verzi de lux din…DESCHIDE GALERIA

De la imobiliare la telecom

“Sunt atras de inovaţie, de antreprenoriat, de lucrul în echipă în diverse domenii şi de investiţiile în proiecte de viitor. Împreună cu asociaţii mei de business am investit într-o gamă variată de proiecte din telecom, tehnologie, retail, imobiliare, inovaţie în sănătate etc. Dinamica lucrului cu mai multe echipe în sectoare diferite mă menţine conectat“, îşi descrie Leonidas Anastasopoulos coordonatele pe care se bazează parcursul său antreprenorial.

El este licenţiat în inginerie mecanică şi totodată deţine şi un master în inginerie mecanică la Universitatea Tehnică Naţională din Atena, precum şi un master în administrarea afacerilor la Universitatea La Verne din Atena. Are o experienţă în dezvoltarea imobiliară şi telecomunicaţii, ocupând poziţii importante în România şi Grecia, în ultimii 20 ani. Originar din Grecia Anastasopoulos a venit în România în 2003 şi a început dezvoltarea proiectelor imobiliare din rolul de managing partner al companiei de dezvoltare imobiliară specializată în proiecte rezidenţiale cu locuinţe verzi de lux Alesonor.

În poziţia sa, el stabileşte strategia de dezvoltare a companiei şi coordonează echipele de design, proiectare şi de project management. Sub conducerea lui Anastasopoulos, Alesonor a dezvoltat Amber Gardens, descris de companie drept primul proiect rezidenţial din România cu locuinţe verzi de lux (respectă designul bioclimatic şi urmează standardele unei case pasive), precum şi Almond Tree Residence, Clover Residence, Magnolia Residence, Ivi Office Residence.

Din 2005, Anastasopoulos este şi membru fondator şi CEO al Cosmos Group, care reuneşte mai multe companii din sectorul telecomunicaţii, axate pe furnizarea de soluţii telecom atât pentru clienţi retail, cât şi B2B şi care au ajuns anul trecut la venituri de 23 de milioane de euro. Cosmos Mobile – devenit cel mai mare distribuitor de cartele pre-paid din România – şi reţeaua de magazine IQBOX sunt două dintre cele mai importante companii ale grupului. ”Cosmos Mobile este singura companie de pe piaţa locală care a dezvoltat un sistem tehnic complex care monitorizează procesul de distribuţie a fiecărei cartele SIM, activarea sa şi rata de reîncărcare“, explică Anastasopoulos.

Cosmos Mobile a devenit astfel cel mai mare distribuitor de cartele preplătite în România pentru Vodafone, Orange, Telekom şi Lyca Mobile. IQBOX este o reţea de magazine telecom cu 42 de unităţi (dintre acestea, 20 sunt magazine proprii, iar 22 gestionate sub licenţă de franciză, aceasta operează cea mai mare reţea independentă de magazine a operatorului Telekom în România). ”Atât în sectorul telecomunicaţiilor, cât şi în imobiliare am întâmpinat diferite provocări şi am traversat diferite crize în toţi aceşti ani. Pentru noi, important a fost să pregătim echipa să facă faţă provocărilor, să creăm şi să lansăm constant proiecte inovatoare care să deschidă alte pieţe sau oportunităţi“, descrie Anastasopoulos modul în care priveşte momentele dificile întâmpinate.

Spune că dezvoltarea Amber Gardens a fost de asemenea o provocare: ”Am construit o nouă piaţă şi am format cerere pentru case eficiente energetic şi cu un nivel ridicat de confort, design, calitate. Suntem mândri că am propus un proiect unic în România şi am lansat o direcţie de dezvoltare – locuinţe verzi. Ne bucurăm că sunt din ce în ce mai mulţi clienţi care aleg cu responsabilitate şi din ce în ce mai mulţi dezvoltatori care încep să construiască clădiri mai eficiente energetic“.
Lansat la sfârşitul anului 2014, după o investiţie de doi ani în cercetare şi design, Amber Gardens este, potrivit lui Anastasopoulos, primul proiect din România cu locuinţe verzi de lux, care are la bază principiile designului bioclimatic şi aplică standardele energetice ale unei case pasive.

Astfel, casele Amber Gardens consumă cu 90% mai puţină energie decât clădirile echivalente convenţionale. Proiectul a obţinut prima certificare Casă Verde din Bucureşti, acordată de Romania Green Building Council (RoGBC), precum şi premiul Proiectul Verde al anului 2015. Prin urmare, caracterizează dezvoltarea proiectului Amber Gardens drept cea mai mare reuşită de până acum. ”A pornit de la un vis, acela de a construi o casă independentă energetic. Crearea unor proiecte care îmbunătăţesc stilul de viaţă al oamenilor, care îi inspiră pe alţii să le urmeze, făcând în acelaşi timp ceea ce îţi place reprezintă definiţia mea pentru succes.“ Anastasopoulos este mândru însă în acelaşi timp de întreaga echipă IQBOX, ”care a poziţionat compania drept una dintre cele mai inovatoare şi eficiente reţele de magazine telecom din România“.

Din rândul celor mai recente realizări menţionează depăşirea obiectivelor propuse anul trecut pentru proiectul Amber Gardens: ”Am vândut o suprafaţă destinată pentru 30 de locuinţe verzi de lux, practic am ajuns la jumătatea terenului pregătit pentru dezvoltarea proiectului. Sunt şapte familii care locuiesc deja în cadrul complexului şi analizăm extinderea proiectului“. În ceea ce priveşte Cosmos Group, au depăşit un număr de 700.000 de abonaţi pre-paid activi şi 150.000 abonaţi post-paid activi.

Despre planurile de dezvoltare viitoare, Leonidas Anastasopoulos spune că anul acesta vizează investiţii de 700.000 de euro pentru extinderea afacerii, direcţionate către dezvoltarea lanţului de magazine telecom IQBOX, deschiderea altor trei unităţi şi spre compania IQ Online Solutions, specializată în sectorul M2M şi Internet of Things, precum şi către identificarea de noi oportunităţi de a inova şi de a introduce în România produse de ultimă generaţie. ”Strategia Cosmos Group în 2017 implică investiţia în companii inovatoare specializate în interacţiune şi conectivitate mobilă, dar şi M2M“, explică el.

Anastasopoulos se referă astfel la câteva obiective concrete: freeWifi, o platformă cloud destinată afacerilor care foloseşte reţeaua locală Wi-Fi pentru a furniza date analitice despre consumatori, în timp real, către posesorul reţelei; incarcaieftin.ro, o platformă online unde consumatorii îşi pot încărca SIM-urile prepaid; IQ Online Solutions, o companie al cărei obiectiv este dezvoltarea tehnologică pentru sectoarele M2M şi Internet of Things; IQCar – un proiect inovator pe care l-au lansat de curând şi care conectează posesorii de autoturisme cu unităţi de service. Cu ajutorul aplicaţiei IQCar, în timp real, şoferul poate identifica problemele semnalate de autoturism şi poate găsi cel mai apropiat service disponibil care îi poate ajuta. IQCar oferă în acelaşi timp asistenţă rutieră, soluţii pentru defecţiunile autoturismului, notificări pentru întreţinerea maşinii, identificarea unui service în apropiere, localizarea maşinii parcate etc.

Pe termen lung, Leonidas Anastasopoulos spune că se vede în continuare implicat în proiecte care îmbunătăţesc stilul de viaţă al oamenilor. ”Personal, sunt  atras de tot ceea ce înseamnă tehnologie şi inovaţie.“

Citeste articolul pe Business Magazin

 

© Amber Gardens - All Rights Resevered