
Pentru prima dată după 2008, România are o strategie energetică pe termen lung, document cerut în repetate rânduri de sectorul de profil care cumulează businessuri de peste 30 mld. euro. Oamenii din industrie spun că ar fi vrut însă mai mult de la Strategia Energetică 2030, documentul de circa 100 de pagini realizat de Ministerul Energiei condus de Victor Grigorescu, dar admit că este un început. Rămâne responsabilitatea viitorului guvern să identifice soluţiile prin care până în 2030, peste 20 de miliarde de euro să fie pompate în sistemul energetic local, în toate ramurile sale.
Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns cei mai importanţi jucători din domeniul energetic care au acceptat din nou invitaţia ZF de a se aşeza la masa discuţiilor în cadrul conferinţei ZF Smart Energy: Cum îşi fac loc soluţiile inteligente în piaţa energiei din România.
Casele care-şi produc singure energia apar şi ele în peisaj, dar răspândirea acestui model de trai este abia la început în contextul în care nu există încă un cadru legislativ care să răspundă la anumite întrebări cum ar fi ce se întâmplă cu energia produsă care nu se consumă sau la ce preţ este injectată în reţea. Amber Gardens, un proiect imobiliar dezvoltat de Alesonor, este o astfel de investiţie în care casele sunt construite pe principiile eficienţei energetice, unele dintre ele fiind dotate cu panouri solare. Firma Alenosor a fost fondată în 2003 de patru parteneri greci, cu investiţii în imobiliare, retail şi telecom.
„Casele pasive au cele mai stricte standarde energetice şi pot atinge o reducere consumul de energie de până la 90% faţă de o casă normală. Este o reducere foarte mare a energiei, astfel că o familie poate economisi în 20 de ani până la 50.000 euro doar din eficienţa energetică a casei. Folosim panouri fotovoltaice care funcţionează în paralele cu un sistem de stocare a energiei pe baterii“, a precizat Alex Skouras, managing partner Alesonor, dezvoltatorul proiectului Amber Gardens.
Ziarul Financiar
December 9th, 2016